CI POTE SCIRE A ‘NPARATISU?

CI POTE SCIRE A ‘NPARATISU?

di Emilio  Rubino

In un passato non troppo lontano, in Via Lata in quel di Nardò, vi era una farmacia gestita da Don…. Costui, chissà per quale motivo, era un vero mangiapreti, ma nonostante ciò, di tanto in tanto, un sacerdote suo amico andava a fargli visita, e discorrevano di questo e di quell’altro. Conoscendo i suoi radicati sentimenti anti-sacerdotali, il prelato invitò l’amico farmacista a farsi confessare da un seminarista. Allora il farmacista raccontò all’amico sacerdote il sogno che aveva fatto la notte precedente.

“Stanotte m’aggiu sunnatu” cominciò a dire “ca iò era muertu, e ca mi truvai nnanzi a tre porte: queddhra ti lu ‘nfiernu, queddhra ti lu Purgatoriu e queddhra ti lu Paradisu. Allora aggiu tuzzatu a queddhra ti lu ‘nfiernu, pinsandu ca quiddhru era lu postu miu. Però mi aprìu Caronte e mi ddumandò”.

“Cce bbuei? Comu ti chiami?”

“Mi chiamu … farmacista ti Nardò”.

“Nardò? A quale strata?”

“Alla via Lata”.

Via Lata

Allora Caronte girò tuttu lu registru ti li muerti ca tinia appressu, ma no truvò lu nome mia. Perciò mi cunsigliò: “A cqua no risulti. Va bbiti allu Purgatoriu”.

Sta cosa nu mmi quatrava e li dissi: “Iò allu Purgatoriu! E piccè mai?”. Però mi fici curaggiu e tuzzai a ddhra porta. Mi aprìu n’angelu cu ddo bilance a mmanu: era Santu Micheli, ca misura li peccati. Me guardò senza ddice na palora.

Allora iò li dissi: “A mme m’annu mandatu qua, ma iò nu c’entru. Sacciu già ca quistu ete lu postu ti ddhri piccinni ca le mamme no l’hannu battizzatu e l’hannu menati intra lli cassunetti ti la spazzatura, cu nu si sapinu li purcarie ca hannu fattu!”

“Hai ragione!” disse Santu Micheli. “In ogni casu, dimme comu ti chiami, cusì controllu lu registru nosciu. Nu si sape mai.”

“None!” protestai. “Iò no su’ statu propriu bbandunatu ti la mamma mia!”.

Allora Santu Micheli se girò rretu e mi ddumandau. “Comu ti chiami?”

“Mi chiamu farmacista te Nardò” li dissi cu la spicciamu prestu.

Quiddhru si llontanò nu pocu, e quandu turnò mi disse ca lu nome mia nun c’era. Poi aggiunse: “Prova cu guardi intra lu Paratisu, ci truei ci te tae ascoltu. Però, cu ddhra facce!…”

“Cce tene la facce mia?” ddumandai contrariatu.

“Scummettu ca si’ nu socialista!” disse sospettusu.

Iò rimasi allibitu, poi chiesi cchiuttostu  rraggiatu: “Ceteninu ti fiaccu li socialisti?”

“Nienzi!” rispose. Poi aggiunse: “Però è megghiu cu li pierdi ca cu li troi”.

E iò li rispusi a tonu: “Santu Micheli, sai ce hai fare? Vane a ddhru paese, va!”. Poi, vistu ca mi truvava alle vicinanze de lu Paratisu, scii e tuzzai a ddhru purtone. Allora issìu San Pietru cu certe chavi crosse a manu, ca iò nu l’ira viste mai. Subitu mi fici nnanzi e li dissi: “M’hannu mandatu qua, ma iò sacciu ca no n’ete quistu lu postu mia”.

“Mo’ vidimu” disse San Pietru. “Ma dimme: Comu ti chiami?”

“Mi chiamu farmacista ti Nardò”.

“Ah! Simu quasi paesani” esclamau. Poi aggiunse compiaciutu: “Ma tu lu sai ca iu suntu lu patrunu de Galatina?”.

Ma iò, siccomu te santi nu me n’intendu ssai, lu richiamai all’ordine: “Sì, va bene. Ma mo’ iti ce puè fare, ca vo ti pressa.”

“Spetta picca picca, quantu ca vo’ controllu lu registru” disse e sparìu. Dopu nu picca turnò e cu nu tonu ti voce solenne pronunciau sti palore: “Lu nome tua l’aggiu truvatu, però è contrassegnatu cu nu cerchiu russu e quistu ole ddice ca nella vita t’ha comportatu buenu”. Poi però aggiunse: “Sulu ca, prima mmueri, stando ammalato, non t’ha confissatu comu cumanda la Costituzione Sinodiale ti lu vescovo uesciu, ca stabilisce ca “I parroci hanno l’obbligo di avvicinare gli ammalati della loro parrocchia per il ministero dell’estrema unzione, anche se non chiamati”.

“Ma iò no fui chiamatu o avvicinatu ti nuddhru prete cu me cunfessu” li dissi.

“Allora dovevi andare tu a chiamarlo”.

“E comu facìa? Ca se iò sta’ murìa!”.

“Appunto perché stavi morendo senza confessione, dovevi darti da fare”.

Allora mi scunfurtai. “E mo’, nun c’è rimediu?” ddumandai cu garbu.

“Beh, proprio perché sei tu, mo’ vedo se quassù trovo qualcuno disposto a confessarti. Nel frattempo tu cerca di ricordarti tutti i peccati che hai commesso, per dirli al sacerdote che sto andando a cercare”.

Allora iò, tuttu muertu ca era, tentai cu mi ricordu tutte le cose fiacche ca era fattu durante tutta la vita mia, senza cu me cunfessu na fiata sola. Pensai tra mme e mme: “Ci sape ce muntagna ti piccati aggiu tinire! Ma mo’, quale prete li pote cancellare cu lu pintimientu? E ci quistu prete la pensa comu la pinsava lu diaulu ti Dante Alicheri, ca non era giustu ca nu delinquente, nu latru, n’assassinu, nu mbrujone ca pi tutta la vita ‘ndan’hannu cumbinate tante, cchiùi ti lu tiaulu stessu, è giustu allora ca a nu secondu, dicendu ca se pintìa ti tuttu lu male ca ha fattu, nu farabuttu ti stu genere si ndi issìa bellu pulitu? Ti pare giustu ca ci te, tantu cu fazzu n’esempiu, ha rrunzatu cu la mmachina e ccisu nu beddhru giovane, ci poi ti pienti all’urtimu minutu, puè cancellare tuttu e vai trittu a nparatisu? Ma a ddhra povera mamma ca chiange ancora notte e giurnu, lu fiju ci li lu tae cchiùi? No sulu! Poiché lu muertu è muertu senza cu ssi cunfessa, è sciutu puru e stae pi’ l’eternità tra li fiamme ardenti ti lu ’nfiernu. Ma insomma! A ddò stamu? Ce legge ete questa?”

Intantu era passata na menz’oretta bbona e sta rrivava San Pietru. Scuru a ‘nfacce, si ssetta a nnanti mmè e mi dice: “Aggiu giratu tuttu lu Paratisu cu trou nu stozzu ti confessore, ma critime, e mi dispiace pi tte, so’ sciutu cu spiu l’anguli cchiù scusi, ma preti a ‘nParatisu nu nd’aggiu cchiatu mancu unu!”.